„Managementul Carbonului este o provocare ce poate genera multiple oportunități. Astfel, misiunea noastră este să venim în ajutorul companiilor pentru ca acestea să cunoască şi să înţeleagă toate aspectele legale şi tehnice pe care managementul carbonului le implică.”
Neutralizăm Amprenta ta de Carbon
Avantajele neutralizării amprentei de carbon
Prin neutralizarea amprentei lor de carbon, firmele reușesc să integreze preocupările față de mediul înconjurător în activitățile comerciale pe care le derulează, dincolo de orice obligații legale sau de interese economice imediate.
Companiile care se bucură de reputația de a fi implicate activ în reducerea propriilor emisii de CO2 vor beneficia de suportul clienților tot mai conștienți de problemele de mediu, asigurând astfel loialitatea acestora.
Prin îmbrățișarea conceptului de neutralizare a amprentei de carbon, companiile își asigură loializarea clienților dar și atragerea de noi clienți. Astfel se obține un avantaj competitiv care se traduce prin creșterea vânzărilor și a cotei de piață.
Principalele ramuri ce contribuie la amprenta de carbon globală
Energie electrică și termică
0%
Transport
0%
Industrie
0%
Sector rezidențial
0%
Alte surse
0%